Weekend

Autentificare

Căutare Smart

Open Panel

Star InactiveStar InactiveStar InactiveStar InactiveStar Inactive
 

20111008_001Întrucât, spre ruşinea mea, nu am mai reuşit să ies pe munte de anul trecut - ba am fost la schi, ba ocupat, ba am reamenajat prin casă, ba am montat mobilă, ba am fost la mare, ba am dormit - săptămâna trecută am pus piciorul în prag şi m-am hotărât: în weekend - musai pe munte; cât mă ţin picioarele, suflul şi cheful.

Adevărul e că am fost stimulat "puţin" şi de faptul că mi-au ajuns acasă bocancii de iarnă (La Sportiva Nepal Evo GTX) comandaţi chiar înainte de plecarea la mare; când i-am văzut m-a apucat un dor de munteeee, aş fi urcat atunci undeva. Ca bonus, vineri, chiar înainte de tură mi-am comandat şi colţarii (Petzl Vasak LeverLock Fil) - ca să nu am motive să lenevesc la iarnă :-)

Săptămâna dinaintea urcării am urmărit prognoza vremii pentru Buşteni/Omu şi, întrucât de sâmbătă dupa-amiază se anunţau ploi, am hotărât că merg sâmbătă pe munte, măcar dimineaţă să nu mă ude ;-) . Apoi, deoarece Iulia avea concurs la română nu a putut veni, şi în scurtul timp rămas până la plecarea pe munte nu am găsit pe nimeni să mai vrea să vină. Aşa că ... singur la deal.

Pe Valea Cerbului şi pe Valea Albă mă băgasem anul trecut, aşa că am deschis o hartă a Bucegilor să văd pe unde aş putea urca repede, până la Omu. După ce am respins pe rând variantele dinspre Bran, apoi Peştera, sau Sinaia, am ajuns din nou la abruptul dinspre Diham. Aici mai puteam alege Valea Morarului (nemarcată) sau via Vf. Bucşoiu pe dungă roşie - însă ultima variantă însemna să pierd destul de mult timp ocolind Bucşoiu. Pe Valea Morarului nu mai fusesem niciodată - nu ştiu cum mi-a scăpat în facultate - aşa că, după ce am căutat ceva referinţe şi descrieri pe internet, m-am hotărât să o iau pe aici. La urma urmei, urcam cât puteam, dacă nu mă descurcam puteam coborî oricând.

 

Sâmbătă dimineaţă mă trezesc înaintea ceasului, pe la 04:45. De cu seară îmi pregătisem mâncarea, cele 5-6 tricouri de schimb, haina de ploaie, echipamentul era în rucsac - întotdeauna pregătit de drum. (coarda, carabiniere, hamuri, papuci de căţărat, scăriţe, deh, ce mai are omu' nevoie pe munte). Nu l-am lăsat acasă căci chiar dacă nu îl folosesc, este bun de lest de antrenament ;-) (ştiu, nu sunt normal, Monica ar zice că sunt masochist)

 

Împachetez mâncarea în linişte, îmi pun polarul pe mine, pe la 06:10 mă sui repede în maşină, unde, pentru prima oară toamna asta dau drumul la căldură (erau 9 grade la Bucureşti, 3 pe la Buşteni). Drumul cu maşina este întrerupt doar de necesitatea de a face plinul cu motorină, unde refuzul POS-ului Petrom de trei ori de a-mi lua bani de pe card mă trezeşte de tot. A patra oară a fost însă cu noroc (însă am schimbat şi casa :-) ).

20111008_002Pe la 08:20 parchez la Gura Diham. Scot o cutie cu păpică şi îmi fac şi mie alimentarea. Deja plafonul de nori cu precipitaţii anunţat îşi făcuse apariţia peste crestele Bucegilor. Apoi trec din adidaşi în bocancei şi pornesc GPS-ul pe telefon pentru a-mi înregistra traseul.

Intenţia mea iniţială, de a o lua pe o poteca nemarcată pe o vale ce m-ar fi scos direct la intrarea în Valea Morarului mi-a fost schimbată de un alt turist solo, ce vorbea o română aproximativă - a la Harcov - şi care, zicând că merge să se cazeze la Omu prin Diham şi Mălăieşti, m-a rugat să-l însoţesc. Am zis OK, dar pentru o bucată scurtă căci eu oricum nu vroiam să ajung la Diham, pe marcaj puteam să ajung la Valea Morarului pe la cabana Poiana Izvoarelor şi prin Pichetul Roşu. Astfel primii 300m pieptiş i-am făcut împreună, el sprintând la deal de ziceai că-i ursul în spatele lui, eu ţinându-mă totusi de el, rupându-mi ritmul şi respiraţia.

Într-un final ne despărţim, după cca 10 minute de forjă la deal; eu fac stânga şi poteca nu mai e aşa abruptă; dupa 5-10 minute reuşesc să-mi intru iar în ritm şi întind pasul, astfel ca trec repede pe lângă cabana Poiana Izvoarelor, aproape alerg până la Pichetul Roşu, de unde îi dau drumul în viteză la vale, uitându-mă cu grijă pe GPS să nu ratez intrarea în Valea Morarului - se pare că trebuie să cam ştii care e ca să o nimereşti.

20111008_003O găsesc din prima, şi aici fac primul popas mai mare. În 5 minute schimb tricoul fleaşcă cu unul curat, beau ceva din Isostar-ul pregătit de acasă şi mă pun iar în mişcare. De data asta ritmul e lejer, mă uit să nu pierd poteca, dar e destul de clar pe unde trebuie mers. Încet încet ajung în Poiana cu Urzici (acum erau numai vagi urme :) ) ; lângă drum mai găsesc (în octombrie ! ) fragi buni de mâncaţi . Îi pozez, şi, evident, îi mănânc cu poftă. După Ţimbal mă bag pe fundul văii printre stânci, şi mă caţăr pe ici pe colo peste săritori. Nu e greu, mai ales că urc, dar la coborâre nu ar fi vesel sa te dai jos peste săritori. Fac popasuri tot mai dese, mă cam prinde oboseala. Respir ca o locomotivă - offf, am destul de mult de recuperat. În plus şi car destul de mult, cîntăresc acum cu 27 kg mai mult ca în vremurile când băteam munţii cu trupa CSU Braşov. Nu- nimic, îmi vine în minte Toma Caragiu cu "Un alpinist convins": aer curat, verdeaţă; eu n-am nici un Gârneaţă, când nu mai pot o iau în jos. Gândul la săritori mă face totuşi să resping ideea, iar în plus, după câte o oprire scurtă de 30-40 secunde o iau iar cu spor la deal. La urma urmei nu mai poate fi mult după muchia care se vede în faţă. (he he he dac-aş fi ştiut  cât mai e....).

20111008_004Muchia de care vorbeam marchează intrarea în căldarea glaciară a Văii Morarului. Într-adevăr, trec de ea, iniţial panta se mai domoleşte un pic, şi am spaţiu să observ că am intrat ca intr-un amfiteatru, sunt înconjurat din toate părţile (mai puţin din spate) de creste stâncoase şi pante înierbate abrupte. Mai trag câţiva zeci de metri, până la o stâncă mai mare sub care mă adăpostesc de picăturile de ploaie ce au început să cadă şi îmi schimb polarul cu haina de ploaie şi mai schimb un tricou. Apoi mă uit pe unde să o iau. Pe GPS aveam trecut un traseu prin valea Morarului, dar din punctul unde eram o lua brusc în dreapta, şi urca cumva pe o pantă înierbată oblică până pe creasta din dreapta pe care mergea apoi până pe Vf. Bucşoiu de unde urmărea marcajul. Nu părea a fi traseul complet al văii aşa că am renunţat să o iau pe acolo. Dacă nu mă înşel, era vorba de Creasta Balaurului.

Apoi, în continuare, pe vale, după o primă zonă cu săritori ce se pot ocoli şi pe stângă şi pe dreapta, firul se împarte în două direcţii: unul direct în sus, uşor dreapta, printre nişte pereţi abrupţi şi plin de săritori; alt fir se intrepta oblic stânga, însă dispărea printre stânci, iar panta de pe lângă fir se pierdea pe o zonă stâncoasă ce trebuia căţărată sau ocolită pe câteva smocuri de iarba destul de instabile. Deşi din ce am citi se spunea că din căldarea superioară se iese pe dreapta, totuşi se pare că pe firul din stânga e drumul, hotărăsc că am să iau o decizie între stâncă şi iarbă atunci când voi fi aproape.

20111008_005Mă urnesc iar de pe loc, şi fără să fiu foarte atent, încerc să trec de prima zonă cu săritori prin dreapta. Panta se înclină, gâfâi destul de tare, mă opresc la 4-5 paşi. Îmi simt pulsul în tâmple. Când să o iau din nou la drum, realizez că nu prea mai am pe unde. Panta înierbată e aşa de abruptă, că aş putea să mă ţin cu dinţii, în plus e udă şi alunecoasă. Fac iar un popas în echilibru precar, mă liniştesc şi alung începutul de panică, apoi mă uit să văd ce am greşit. Realizez acum că trebuia clar să o iau pe stânga văii, aşa că trebuie să mă întorc cca 50 m la vale ca să pot trece valea. Aproape furios din cauza efortului şi timpului risipit în van pentru urcarea până aici, cobor şi trec valea prin cel mai apropiat punct posibil. De partea cealaltă a văii, nu mai e aşa de greu, dar panta e tot abruptă, şi în plus lungă.  O iau muncitoreşte, un picior în faţa celuilalt, pas cu pas, gâfâit cu gâfâit, urc încet către zona stâncoasă. Rucsacul atârnă parcă mai greu - cine m-a pus să iau tot echipamentul; îmi trece însă gândul când realizez că daca e să cobor, pot face rapel. Plouă în continuare, noroc că e un fel de burniţă şi nu e torenţială.

20111008_008Cumva sunt prins între două plafoane de nori - unul reprezentat de ceaţa ridicată din vale, altul de norii din care plouă şi care sunt cca 50m mai sus. Încep să fac calcule de timp: e ora 13:30 şi la ora 12:30 eram numai ceva mai jos, acolo unde mi-am pus haina de ploaie. Ca să pot coborî pe lumină, ar trebui cam pe la 14:00, 15:00 cel tarziu să o iau la vale. Asta înseamnă că mai am 30 minute, maxim 1 oră si jumătate de urcare până să o iau la vale. În ritmul actual, realizez că in 30 minute nu ajung la Omu, dar într-o oră, poate.

Mă tot uit pe GPS - nu prea pare să mă apropii de poteca marcată. Oricum, la panta de aici, acum câştig altitudine, nu distanţă orizontală. Mi se pare că urc de o veşnicie dar eu parcă tot abia m-am mişcat un pic mai sus; Mă tot uit pe unde să trec de ultimul pas - după care se vede clar că panta e mai lină. Bucata stâncoasă de cca 15m care întrerupe panta îmi pare totuşi mai sigură decăt smocurile de iarbă suspendate din dreapta. La urma urmei, Vibramul bocancilor prinde mai bine pe stâncă decât pe iarbă udă. Mă opresc la baza stâncii şi stau câteva minute să-mi revin, ca să o atac odihnit. Observ clar pe unde pot urca, e un conglomerat cu multe prize. Practic nici nu e vertical, astfel că ma sprijin în mâini numai pentru echilibru şi ca să evit răsucirea.

20111008_006Cu limba scoasă de un cot ajung deasupra, pe o zonă plată, unde intru direct în nori. Începe să ningă din plin, e clar mai frig deşi sunt aşa de încălzit că nu simt frigul. Telefonul, de la jumătate de baterie plină sare brusc la 0% încărcare, aşa că îl mut în buzunarul de la piept ca să încălzesc bateria. Îmi trag iar sufletul, mai schimb un tricou. Teoretic în faţă, uşor dreapta, ar trebui să se vadă traseul marcat de pe Bucşoiu, dar în nor nu pot vedea decât următorii 10m. Panta se face abruptă tare spre stânga, eu o iau uşor pe coastă în faţă şi uşor dreapta, câştigând şi ceva altitudine. Merg pe bâjbâite, sperând să nu mă învârt în cerc. Configuraţia terenului mă ajută însă să mă orientez, aşa că după cîteva minute văd cu bucurie stâlpul salvator de pe poteca marcată dinspre Vf. Bucşoiu către Omu. Mai urc pe marcaj cca 50m şi ajung la un indicator: Omu 200m; aici deja ninge cu fulgi mari de tot şi deşi. Gâfâind încă, trec încet de cabana meteo şi găsesc într-un final intrarea în cabana turistică Omu, pe la 14:30.

N-am mai fost pe aici de cca 20 ani, în alpiniade de obicei bifam trecerea la cabana meteo. Întru pe prima uşă, cabaniera îmi face semn să intru apoi pe uşa din dreapta în sala de mese. Aproape tremur de efort, dar las rucsacul jos şi mă duc direct să cer 5 ceaiuri.

- Luaţi loc, îmi zice cabaniera, vi le aduc eu la masă când vin colegii dumneavoastră.

După 1 secundă de compilare, zâmbind îi răspund:

- Sunt pentru mine toate 5, eu mă deshidratez cam tare şi am nevoie de multe lichide.

Perplexă, îmi pune ceaiurile imediat pe tăblie, le duc la masă unde le sorb aproape pe nerăsuflate. Sunt fierbinţi, delicioase, şi căldura lor mă ajută să mă refac mai repede. Mă schimb repede în haine uscate, apoi mă apuc să mănânc. Parcă am noduri în gât, înghit greu, dar sunt conştient că e obligatoriu să pun ceva în burtă. Muşchii de deasupra genunchiului mă dor crunt, nu găsesc nici o poziţie să-i pot relaxa. Se mai potelesc la 10 minute după ceai, când l-am comandat pe al şaselea pe care l-am băut în picioare.

20111008_007Pentru coborâre, căt sunt la altitudine şi e frig, pun peste tricou o bluză de trekking, îmbin polarul cu haina de ploaie (sunt detaşabile) şi le închid până sus, pun gluga, şi apoi mă urnesc la vale. E 15:15, trebuie să hotărăsc pe unde cobor. Versiunea comodă ar fi să merg la Babele şi să iau telecabina, dar dacă nu merge va trebui să cobor pe jepi şi apoi pe jos până la Gura Diham. Coborârea pe Bucşoiu ar fi prea lungă, mă prinde noaptea prin pădure, aşa că am luat-o cel mai direct - pe Valea Cerbului. Indicatorul de lângă Omu zice 4 ore până la Buşteni, aşa că ar trebui să fie OK să ajung jos pe la 19:15, cam atunci se întunecă.

Astfel, pe un covor proaspăt de zăpadă, plec pe poteca cu dungă galbenă pe vizibilitate de 10m. Poteca face un cot, marcajele sunt rare, dar urmez drumul mare. Şi merg vreo 15 minute, când realizez că n-am mai văzut marcaje de ceva timp. Încep să mă uit mai atent, văd un marcaj, dar e dungă albastră !. Printr-o spărtură în ceaţă observ că sunt pe la Mecet, adică am luat-o aiurea către Babele. Înjurând mărunt în barbă, o iau la deal înapoi, să caut unde am greşit şi n-am văzut poteca. Era chiar aproape de cabană, aşa că supraîncălzit iar de la efort, o iau acum pe drumul cel bun. Fenomenul se mai întâmplă o dată, când urmez o potecă care se pierde, dar m-am trezit mai repede şi am revenit în traseu după numai 5 minute. Încep să mă îngrijorez din cauza pierderii de timp, s-ar putea să mă prindă noaptea pe drum. Scot din rucsac lanterna cu dinam şi încep să învârt la manivelă să o încarc.

Apoi cobor încet încet prin ninsoare către vale. După cca 30 minute ninsoarea devine burniţă din nou; valea se îngustează, apoi ajung la săritori, şi dau drumu' la picioare să mai recuperez timp. Când intru în pădure, observ că buştenii din drum sunt scărmănaţi de urs (şi chiar recent după urme) . Aşa că, pentru a evita surprizele de după colţ, am început să cânt şi să vorbesc singur cu voce tare, ca Moş Martin, dacă e prin zonă, să aibă timp să se ducă in drumul lui, diferit de al meu.

Bucata din pădure pare interminabilă, lumina nu mai e puternică, eu cânt şi vorbesc, şi într-un final ajung în poiana Coştilei. Picioarele îmi tremură de efortul de la coborâre - e mult mai uşor să urci. Nu mai am putere să o tai pe scurtătură direct la Gura Diham, aşa că merg pe Plaiul Fânului pe marcaj, pe poteca bătută şi mai puţin înclinată ca scurtătura, până în drumul auto. Vin maşini numai din faţă, iar eu am acum încă 2 km de drum de mărşăluit. De voie, de nevoie, pun un picior în faţa celuilalt şi mă târăsc către Gura Diham, numărând stâlpii de la marginea drumului.

Era întuneric când am ajuns la maşina, ploua în continuare, dar mulţumirea traseului complet făcut  a alungat amintirea tuturor neplăcerilor întâlnite. M-am schimbat iar în haine uscate, am pornit maşina, şi am am luat-o către Bucureşti. Trei zile am avut febră musculară, ceea ce înseamnă că e loc de mai bine :-) . Am slăbit însă 2 kilograme, mai am 25 :-D

La 21:45 intram în casă la un somn duuuulce de tot.

 

Imagini

Ultimele comentarii

  • Primul pas

    gabila 13.11.2013 20:03
    Super!!!!!!
     
  • Zillertal - HinterTux - schiind cu zeii - ian 2011

    Eu 03.07.2011 00:17
    Hei! mi-au placut povestile tale. :)) M
     
  • ANUNȚ - "Back to nature" ep.2 - Valea Albă

    Bogdan Avadanei 23.12.2010 17:01
    He he he, Long time no see !! Da, am început să (re)fac ce îmi place și ce știu (mai corect știam ;-) ...
     
  • ANUNȚ - "Back to nature" ep.2 - Valea Albă

    Andrei Miau 21.12.2010 03:24
    Bravo! I really enjoyed reading it ;) si in plus de asta ma bucur sa vad ca faci ceva ce multi nu mai ...

Ultimele evenimente

No events

Calendar Evenimente

Last month February 2020 Next month
M T W T F S S
week 5 1 2
week 6 3 4 5 6 7 8 9
week 7 10 11 12 13 14 15 16
week 8 17 18 19 20 21 22 23
week 9 24 25 26 27 28 29
Last month March 2020 Next month
M T W T F S S
week 9 1
week 10 2 3 4 5 6 7 8
week 11 9 10 11 12 13 14 15
week 12 16 17 18 19 20 21 22
week 13 23 24 25 26 27 28 29
week 14 30 31

MOVESCOUNT Button