Alpinism

Autentificare

Căutare Smart

Open Panel

User Rating: 5 / 5

Star ActiveStar ActiveStar ActiveStar ActiveStar Active
 

Pun primul picior pe stâncă. Mâna pe o priză mare de pe perete, cealaltă în fisură. Mă ridic și încep să înaintez pe hornul îngust dintre Turnuleț și perete. Gata, începuse! Coarda se întinde periodic, Ticu o trage din regrupare sincron cu înaintarea mea. Oli e la 3 metri sub mine, al doilea secund, încurajându-mă și grăbindu-mă în același timp. Prima lungime de coardă mi se pare că o alerg, dar coechipierii nu sunt foarte fericiți de ritm; mă bodogănesc, dar nu prea mult. Este primul meu traseu pe stâncă.

 

În prima regrupare, deși stau pe picioare pe o mică brână de iarbă, nu mă pot abține să nu mă uit printre picioare. Sunt sus, dar dimensiunile mari ale văii, peretelui, fac ca să nu pară că sunt la altitudine prea mare. La baza peretelui este pantă mare, și nu mă pot opri să mă gândesc că în caz de cădere sunt șanse bune de supraviețuire prin rostogolire. Un fior îmi trece rece pe spate la gândul căderii, și verific vizual hamul, selbstul (auto-asigurarea), carabinierele, pitoanele, în timp Oli asigură pe Ticu, capul de coardă.

Coarda se întinde și plec iar. Încerc să măresc ritmul, dar nu pot să nu aleg cu grijă prizele, să nu le testez înainte, să nu îmi caut atent echilibrul înainte de a mă ridica pentru pasul următor. Încă nu-mi cunosc forțele, balansul, cel puțin nu pe stâncă; sunt nesigur și încordat. N-am mers nici acum prea bine, la regruparea din vârful Turnulețului coechipierii nu sunt deloc mulțumiți. Mai avem încă 6 lungimi de coardă, dar eu nu realizez cam ce înseamnă asta. Doar că simt că vibrez cu toate fibrele de bucurie că în sfârșit mă cațăr, și sunt îngrijorat să nu cumva să nu rezist; tehnic sau psihic.

 

Turnuletului2

 

*

 

Poate aveau dreptate părinții când au încercat sa mă oprească să vin în Cheile Bicazului. Mi se pare greu, abia mă abțin să nu-mi fie frică de înălțime, însă logica îmi spune să mă liniștesc, că sunt în siguranță. Nu era momentul de ezitări și îndoieli, mai ales ținând cont prin ce trecusem ca să ajung aici. Cu 2 săptămâni înainte a trebuit să-mi șantajez părinții cu admiterea la facultate ca să mă lase să mă cațăr. Le-am spus clar și vibrând de hotărâre că, dacă nu mă lasă să fac alpinism, nu am să scriu nimic pe foaie la examenul de admitere la facultate. Mă pot obliga să intru în sală, dar nu mă pot obliga să scriu. Și acum le văd fața șocată de vehemența și hotărârea cu care mi-am susținut punctul de vedere. 

 

*

 

Lungimea a treia pleacă deja pe fața peretelui mare, printre trepte de iarbă, în lungul unei fisuri firave la început. Mă folosesc de tot ce prind, pitoane, bucle, iarbă, prize și ajung în regrupare. O regrupare incomodă, în selbst, cu picioarele aproape perpendicular pe perete. Mă uit încordat la pitonul în care stau, dar nu pare să miște sau să dea semne de slăbiciune. Mă obișnuiesc greu cu senzația, picioarele încep să-mi amorțească. O pietricică pleacă de sub mâna mea atunci când mă țin de o treaptă de iarbă ca să-mi aranjez poziția; o urmăresc cu privirea cât pot și încep să realizez cât de sus am ajuns. Brusc mi-e rece pe spinare, de aici orice cădere înseamnă sfârșitul jocului, nu mai contează unde și cum cazi. Îmi mut privirea pe malul celălalt al Bicazului, la căbănuțe, dar acum sunt mult sub mine, nu în dreptul meu. Și căsuțele par atât de mici ! Vederea unor oameni ce se uită la noi mă scoate din începutul de panică. Am să urc în continuare.

 

*

 

Știam o groază din teoria despre tehnicile de cățărare, echipamente, riscuri, metode diminuare a riscului; din clasa a noua, când părinții îmi interziseseră prima oară categoric, aproape violent, să fac alpinism; mă documentasem intens: găsisem cărți la anticariat, chiar și un set de reviste Bergwelt – cu poze, scheme - deși scrise în germană, puteam înțelege o bună parte. Exersasem nodurile chiar și în timpul orelor, cu mâinile în bancă, deoarece mă gândeam că la nevoie e bine să le faci și fără să te uiți. Trei ani studiasem tot ce era legat de munte, folosind cărți scrise de moșu Cristea, Walter Kargel, Ionel Coman – nume ce nu-mi spuneau nimic la vremea respectivă.  Iar ca să pun teoria în practică și obține o brumă de experiență puteam doar pe Pietricica, la Manșă sau la Surplombă, pe furiș, eu declarându-mă acasă ca fiind cu bicicleta pe afară.

 

*

 

Oli e relaxat, urcă de parcă ar fi la plimbare pe teren stabil. Relaxat dar atent, mă bate la cap cum să ma așez mai bine pe prize și să las naibii treptele de iarbă că nu e bine să le folosesc. Încerc, dar sunt tot mai puține prize, nu știu cum să le folosesc, pitoanele sunt rare, încep să obosesc, merg încet, foarte încet. A patra  și a cincea lungime le fac cu o gheară în spate, deja Turnulețul abia se distinge sub noi. Oamenii nu se mai pot distinge printre picioare, sunt doar niște puncticele mișcătoare pe șarpele drumului. Regrupările sunt însă mai bune, pot sta cu picioarele pe ceva treptuțe. Chiar înainte de a cincea regrupare, transpir instant când treapta de iarbă pe care mă sprijineam, mare cam cât o roată de mașină, o ia la vale lăsându-mă atârnat deasupra hăului în mâinile obosite. Vizualizez într-o fracțiune de secundă trasa de cădere până jos, degetele parcă se desfac ușor de pe prize. Ticu întinde prompt coarda, o parte din sarcina de pe mâini e ridicată, reușesc să mă așez pe picioare și ajung repede ca trenul în regrupare. Zbârlit pe ceafă, cu mâinile tremurând, nu scot un sunet iar Oli se abține să mă admonesteze cu un „ți-am zis eu ” bine-meritat ! Ticu însă destinde atmosfera făcând vreo 2 glume și râzând.

 

*

 

M-au prins tocmai când aranjasem să merg cu Oli în Cheile Bicazului la cățărat; probabil Oli vorbise și cu Ticu, iar acesta era coleg cu mama la Liceul Economic, de unde și „scurgerea”. Eu anunțasem că merg pe Ceahlău, ca să adorm bănuielile. Scandalul din seara dinaintea plecării probabil s-a auzit până la Hotel Ceahlăul. N-am înțeles de ce totuși m-au lăsat să plec decât a doua zi, când, pe motiv că e un traseu mai greu, nu de începători, am fost „plantat” la rucsaci în Cheile Șugăului. Probabil Ticu fusese lămurit să nu mă ia în traseu. Însă sigur nimeni nu s-a așteptat să fiu atât de hotărât și să recurg la șantajul cu admiterea. Dar știam că asta vreau, să fac alpinism. Și nu vroiam să mă mai oprească nimeni. Pierdusem 3 ani din cauza interdicției anterioare, acum aveam forța să trec peste ea. Și am făcut-o.

 

Turnuletului1

 

*

 

În lungimea a șasea, urmează o traversare de cca 10 metri aproape orizontală la stânga, pentru a prinde o altă fisură mai largă, căci cea pe care urcasem până aici se pierdea în perete la regrupare. Un molid pipernicit își ancorase rădăcinile pe o treptuță deasupra traversării, mă ajut și de rădăcina lui iar ultimul pasaj până la fisură îl fac cu un șpagat pentru a prinde o crestuță de piatră, ușor surplombantă, unde rămân cu picioarele la aderență pe perete. Simt o rafală de vânt, semn că suntem aproape de creastă, iar jos, printre picioare se văd căsuțele din drumul auto. Mașinile abia se disting, iar oamenii sunt ca niște buburuze mici mici de tot. Suspendat în mâinile obosite și expus pe creastă vântului, cu un pic de buclă pe coardă din cauza traversării, realizez că nu am de ales decât să mă mișc, și asta repede și bine ! Trecuse doar o secundă de la șpagat, dar mi s-a părut mult mai mult. În 2 mișcări trec pasajul expus apoi iau viteză pe restul fisurii până in regrupare, spre uimirea și bucuria coechipierilor ce se așteptau la mai multe probleme. Oricum din cauza că antebrațul mi se umflase de efort cam de pe la lungimea a 4-a, mă străduisem să stau cât mai mult pe picioare, și asta s-a dovedit benefic.

Ultima lungime este ca un jgheab mai abrupt, ieșim sus pe platou. Tocmai făcusem primul meu traseu complet de alpinism, Fisura Turnulețului, 4A, 8LC.

 

*

 

Tata mă aștepta în mașină la capătul podului rupt de lângă Bicăjel. Întârziasem cca 2 ore față de ora estimată inițial și la care mă așteptase. Îmi imaginam deja cât trebuie să îi fi fost de greu neștiind nimic de noi, noi fiind aproape ieșiți din traseu când el a ajuns la locul de întâlnire. Când am ajuns, m-a studiat ca pe un animal ciudat (ca de altfel mulți alții mai târziu), dar am simțit cum se liniștește atunci când s-a convins că n-am pățit nimic și că totul a fost OK. M-a dus tăcut la Piatra Neamț, direct la majoratul unui coleg de clasă, iar a doua zi la ora 09:00 eram prezent la meditații la Biologie pentru admiterea la facultate. Ăsta era târgul, și am făcut față cu succes la testare, în ciuda stării de beatitudine în care picasem de când terminasem traseul.

 

*

 

Epilogul este că târgul din clasa a XII-a s-a dovedit benefic pentru toți: am luat la facultate din prima, chiar pe secția de silvicultură, și am fost lăsat să merg la stâncă. Am mai fost doar de 1-2 ori într-a XII-a, în rest nu prea a fost timp. Însă soarta m-a răzbunat cumva pentru cei trei ani de cățărare pe ascuns, când, în prima săptămână de facultate, proaspăt cazat la cămin, părinții mi-au făcut o surpriză și au venit neanunțați să mă ajute să amenajez camera – adică văruit, meșterit (încuietoare, robineți, scurgere chiuvetă, pat) etc. Surpriză însă le-am făcut și eu, când, abia venit de la facultate și găsindu-i în cameră, gata de treabă, i-am anunțat pe un ton entuziast că eu nu am cum să stau la treabă, deoarece în 30 minute începe selecția la secția de alpinism a C.S.U. Brașov, și asta nu am să o pierd pentru nimic în lume ! Așa ca în timp ce eu îmi întâlneam viitorul interzis până nu demult, ei nu au vrut să mai aștepte să mă întorc, și au amenajat camera.

La orice altceva aș fi avut planificat, aș fi renunțat, și aș fi stat la ajutat și la muncă – doar eu urma să locuiesc acolo – însă afișul de pe geamul facultății de silvicultură cu invitația la Pietrele lui Solomon reprezenta un vis ajuns la o atingere de mână. Atât de mult îmi dorisem să fac alpinism în liceu, atât de mult visasem la asta, și acum nu trebuia decât să mă duc în Solomon și să încerc să fac față selecției. Era prea mult pentru mine, din punctul meu de vedere camera putea să rămână răpciugoasă, și, deși știam că e un pic de nerecunoștință în a beneficia de munca altora pe nimic, m-am dus la selecție și la prima întâlnire cu Nea Mircea Noaghiu.

 

Dar despre asta într-un (eventual) episod viitor.

 

 

contentmap_plugin

Comments   

# gabila 2013-11-13 20:03
Super!!!!!!

Imagini

Ultimele comentarii

  • Primul pas

    gabila 13.11.2013 20:03
    Super!!!!!!
     
  • Zillertal - HinterTux - schiind cu zeii - ian 2011

    Eu 03.07.2011 00:17
    Hei! mi-au placut povestile tale. :)) M
     
  • ANUNȚ - "Back to nature" ep.2 - Valea Albă

    Bogdan Avadanei 23.12.2010 17:01
    He he he, Long time no see !! Da, am început să (re)fac ce îmi place și ce știu (mai corect știam ;-) ...
     
  • ANUNȚ - "Back to nature" ep.2 - Valea Albă

    Andrei Miau 21.12.2010 03:24
    Bravo! I really enjoyed reading it ;) si in plus de asta ma bucur sa vad ca faci ceva ce multi nu mai ...

Ultimele evenimente

No events

Calendar Evenimente

Last month December 2019 Next month
M T W T F S S
week 48 1
week 49 2 3 4 5 6 7 8
week 50 9 10 11 12 13 14 15
week 51 16 17 18 19 20 21 22
week 52 23 24 25 26 27 28 29
week 1 30 31
Last month January 2020 Next month
M T W T F S S
week 1 1 2 3 4 5
week 2 6 7 8 9 10 11 12
week 3 13 14 15 16 17 18 19
week 4 20 21 22 23 24 25 26
week 5 27 28 29 30 31

MOVESCOUNT Button